Destul

Destul, spunea Ilie în pustiu plecat,
Ajunge! Doamne! Destul am lucrat
Din marea luptă, fugea acum retras,
Credea că el doar singur, viu a mai rămas.

Şi tu câte o dată când eşti descurajat,
Te rogi cu lacrimi: Stăpâne îndurat,
Destul! Mai bine sufletul mi-ai lua,
Căci în marea bătălie, eu nu mai pot lupta.

Şi gânduri rele vin aduse de vrăjmaş
Nu mai lupta, căci vezi, tu singur ai rămas
Credinţa-i tot mai mică şi sufletul e nul
Şi spui ca şi Ilie: O Doamne e destul!

Dar Domnul nu te lasă, te întăreşte iar,
Îţi dă din hrana Lui, să mergi din nou cu har
Cu avânt şi râvnă iarăşi vei pornii,
În luptă nu eşti singur ci ai alături mii.

Destul, să nu mai spunem în viaţa niciodat',
Căci ne va spune Domnul când lupta s-a încheiat
Până atunci tu rabdă, păzeşte-ţi sufletul
La vremea hotărâtă va spune El: Destul!